joi, 16 februarie 2017

Renunţăm împreună

Renunţă la identitate, arde-ţi buletinul, hainele şi tunde-ţi părul! Împrăştie-te ca pişatul în calea vântului! îmi strigă o voce din ceafă atât de tare, încât ai crede că urlă o hoardă de shadow people care încearcă să mă transforme în bine cu forţa.

Aşa că de foarte multe ori le spun celorlalţi ce vor să audă -- şi comit astfel o greşeală capitală --, chiar şi atunci când ceilalţi au rădăcinile împletite cu rădăcini bolnave de care nu m-aş atinge vreodată. Par înţelepţi, sunt pedanţi când te educă, dar şi-au futut urât de tot meciul cu viaţa în finala lucrurilor cu adevărat importante, iar asta îi contrazice.

Hei, m-am născut gamer, ce plm! Nu despre asta era vorba aici? Parcă trebuia să fie un microblog, ceva personal, scris zi de zi. Da, Aidan, dar nu putem să ne jucăm toată ziua. Uneori trebuie să fim şi serioşi. Pune şi tu măcar o poză frumoasă, să nu-ţi scârbeşti cercul social aşa de dimineaţă.


LE: Dacă vara asta nu plec cu Rozi în Cracovia pentru cel puţin o săptămână, decolez cu OZN-ul camuflat în turn şi mă întorc pe planeta mea de origine.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu